fbpx

Velichka Pavlova

Bună ziua, tatăl meu a murit de cancer de colon, iar medicii m-au sfătuit sa mă testez pentru ca aceasta boală este genetică.
Nu le-am dat deloc atenţie iar 4 ani mai târziu am avut sângerări abundente cu sânge aproape negru la culoare.
Tot nu am dat atenţie, dar sângerările nu s-au oprit timp de aproape o săptămână iar eu m-am speriat.
M-am dus la medic şi mi s-a propus o colonoscopie de urgenţă.
Trei polipi pre-canceroşi mari au fost îndepărtaţi prin această intervenţie, iar medicul a spus că în trei luni trebuie să merg din nou la colonoscopie, deoarece cu siguranţă o să apară noi polipi.
O cunoştinţă mi-a recomandat tinctura “Health” şi eu am început imediat s-o iau.
N-aveam mult timp şi îmi era frică să nu crească polipi noi.
Timp de trei luni am băut 20 de picături din tinctura “Health”, de 6 ori pe zi şi am aşteptat cu emoţii mari să treacă trei luni.
Spre cea mai mare fericire a mea la colonoscopie, medicii au fost foarte surprinşi că nu numai că nu au găsit nimic, ci şi mucoasa intestinală era absolut sănătoasă.
Nu-mi găseam locul de fericire.
Parcă îmi căzuse o piatră după inimă.
Am continuat să iau profilactic tinctura din plante medicinale “Sănătate” şi o recomand cu încredere rudelor şi cunoscuţilor mei.
Tinctura asta m-a salvat de ceva groaznic!
Vă mulţumesc!

Velichka Pavlova
Veliko Tarnovo

Абонирайте се за нашите имейли и ще Ви изпратим Безплатна Е-книга "Как да се грижим за стомаха?" - 7 Съвета за разрешаване на проблеми със стомашно чревния тракт.

* задължителни полета

Изберете какви имейли искате да получавате от нас.

Винаги можете да се отпишете от имейлите ни, като кликнете на "Отписване".

We use Mailchimp as our marketing platform. By clicking below to subscribe, you acknowledge that your information will be transferred to Mailchimp for processing. Learn more about Mailchimp's privacy practices here.

7 thoughts on “Velichka Pavlova

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.